Tu ești izbăvirea

Copiii Tăi se-adună în fața ta Stăpâne
Cu inimi ce-s rănite, cu duhu-ndurerat
Să-ți spună-a lor dorință plecați în rugăciune
Căci n-au unde să alerge la nimeni niciodat'.
Dorințe sunt destule și lacrimi nu-s puține
Când vin plecați în rugă sunt apăsați de-amar
Căci norii se adună în vremi ce nu-s senine
Și-atâta deznădejde se-arată la hotar.
Ei se încred în Tine când vin cu-a lor durere
Și-și lasă-a lor necazuri în mâna ta acum
Ca să le dai pe cale divină mângâiere
Și multă-nviorare să meargă pe-al Tău drum.
Nu vor ca să alerge după comori din lume
Căci au încredințarea că toate trec și-s scrum
Doresc ca să se-ncredă în Tine și-al Tău Nume
Căci pe cărarea lumii nu mai vor nicidecum.
Aleargă toți la Tine cu inima smerită
Să-ți ceară prin credință cerescul ajutor
Să aibă-n orice clipă de Tine alipită
Inima și ființa și-ntreagă viața lor.
Ei vin în rugăciune să-Ți ceară ocrotire
De răul care bate la poarta lor mereu
Doar Tu le ești scăparea în marea Ta iubire
Și poți în orice vreme să-i aperi de ce-i rău.
E vremea cea din urmă și-i multă apăsare
Care se împletește cu frica de-a lupta
Trezește-Ți azi poporul, mai dă-le-mbărbătare
Credința le-ntărește să facă voia Ta.
Vorbește-le în șoaptă la fel ca și-n strigare
Să știe că-n necazuri cu ei mereu vei fi
C'o să le iei povara și vei da rezolvare
Ca voia-Ți minunată să se poată-mplini.
Le spune să vegheze pe drum și cu iubire
Să Te urmeze-n toate desprinși de ce-i firesc
Să fie doar lumină în scurta pribegire
Pe calea presărată cu spini care rănesc
Și până-n clipa mare când îi vei lua la Tine
Ajută-i să-nțeleagă că le vei fi mereu
Alăturea-n durere și-n clipele senine
Și-n toate izbăvire ca Domn și Dumnezeu.